|

Granturi SEE și Norvegiene 2014-2021

Istoric Spaţiul Economic European (SEE) a luat fiinţă la 1 ianuarie 1994, odată cu intrarea în vigoare a Acordului semnat la 2 mai 1992 între Uniunea Europeană (UE) şi trei dintre cele patru state membre ale ...

Programul Afaceri Interne

În cuprinsul Memorandumului de Înțelegere sunt precizate cadrul general de alocare al fondurilor, domeniile de finanțare, bugetele alocate, fiind definiți Operatorii de Programe (OP), Partenerii de Programe din Statul Donator (DPP) și Organizațiile Internaționale Partenere ...

Fond bilateral

Fondul pentru Relații Bilaterale la nivel național Fondul pentru Relații Bilaterale reprezintă o sursă flexibilă de sprijinire a inițiativelor de interes comun atât pentru entități din Statele Donatoare cât și pentru cele din România, care vor ...